Despre Asociația pentru Sprijinirea Dezvoltării Rurale – ASDR DezmirSprijinim dezvoltarea rurală!prin proiecte menite să reînvie, să promoveze şi să transmită tinerei generații tradiţiile, obiceiurile şi îndeletnicirile vechi ale satului.De la înființare, din 2005, până în prezent, asociația ASDR Dezmir a desfășurat numeroase activități cu scopul de a atinge unul din obiectivele principale ale asociației: ”să pună în evidență frumusețile și valorile satelor românești, să contribuie la păstrarea și valorificarea lor, să reînvie tradițiile specifice diverselor zone rurale”. Principalele direcții de acțiune pentru atingerea acestui obiectiv sunt:- Educare pentru păstrarea și promovarea meșteșugurilor, a tradițiilor, prin: organizare de concursuri pentru elevi "Obicei tradiţional din satul meu”; organizare activități pentru elevi la Atelierul de Meşteşuguri ASDR: ”Școala Altfel”, ”Ateliere de lucru”, ”Tabere de creație meșteșugărească și de relaxare prin joc”; prin organizare cursuri pentru tineri - Motive tradiționale, Cusătură manuală tradițională, Design vestimentar (în cadrul proiectului Modernizăm trecutul!).- Identificarea si Promovarea tradițiilor, a meșteșugurilor tradiționale, a bucătăriei tradiționale prin: editarea unor materiale cum ar fi: albumul “Dezmirul tradiţional în fotografii”; cartea de bucate ”Culegere de rețete din bucătăria tradițională transilvană”, Ghiduri de meșteșuguri pentru copii: Olărit, Țesut, Pictură pe lemn; catalog colecție vestimentară Modernizăm trecutul!; cartea „Patrimoniu cultural Gal Somes Transilvan”, prin susținere cursuri de bucătarie tradițională pentru adulți; prin participări la târguri; primirea în Atelierul ASDR a unor vizitatori din țară și din străinătate.- Revitalizarea unor meșteșuguri. Începând cu anul 2006, ASDR a reușit, pas cu pas, să amenajeze în satul Dezmir un atelier meșteșugăresc, prin intermediul unor proiecte și cu sprijinul Primăriei Apahida şi a Fundaţiei World Vision.- Instruire antreprenorială în vederea demarării unor mici afaceri în domeniul meșteșugurilor tradiționale: în perioada 2010-2015 ASDR a susținut 25 de serii de cursuri de instruire antreprenorială în sate din regiunile NV, Centru și NE, în cadrul unor proiecte POSDRU.Asociaţia pentru Sprijinirea Dezvoltării Rurale –ASDR- Primirea de vizitatori din tara si strainatate in atelier.- Organizare intalniri „sezatori”cu satenii in atelierul ASDR.De asemenea ASDR Dezmir organizează anual, începând cu anul 2007, evenimente culturale dedicate sărbătoririi Zilei Mondiale a Femeii din Mediul Rural (15 octombrie).
Dacă tu nu poți redirecționa impozitul,sau vrei să dai o mână de ajutor în plus,poți susține organizația să strângă mai multe formulare,sau poți susține proiectul redirectioneaza.ro printr-o donație.
Distribuie această pagină pe rețelele sociale, și încurajează-ți prietenii să completeze formularul online pentru organizația în care crezi, simplu și în siguranță, pe redirectioneaza.ro.
Descarcă declarația 230 necompletată, printează mai multe exemplare. Convinge cât mai mulți prieteni să îl completeze, și trimite documentele organizației.
Împreună digitalizăm România!Platforma Redirecționează este un proiect dedicat ONG-urilor, dezvoltat de organizația Code4Romania.Află cum poți susține activitatea noastră.